“Înţelegi Nicu, trăieşti în societate. Vrei, nu vrei, trebuie să te adaptezi pentru societate. Imaginează-ţi cum o să te ţină minte colegii după ce absolveşti. Nimeni nu te iubeşte, nici profesorii, şi, ce-i mai rău, nici colegii. Nu mă înţelege greşit. Eu sunt ca şi tine. Când eram de vârsta ta, aveam aceleaşi idei. Am fugit de mai multe ori de acasă, ca şi tine. Vroiam să fiu şi eu să par matură, să fiu independentă. Dar, slava Domnului, m-am maturizat şi am înţeles că prioritatea mea trebuie să fie şcoala. Celelalte chestii ale tale, lasă-le pentru atunci când o să creşti. Eu, de exemplu, mă mândresc cu fiul meu. Anul ăsta, de exemplu, n-are niciun 9 la niciun obiect. Doar 10! Şi participă la toate olimiezile, şi ia mereu primele locuri. Tu ce-o să faci după asta? Ce vrei să faci tu? Cu aşa rezultate, nimeni n-o să te primească nicăieri. Vrei să rămâi aici, în Moldova? Aici tu n-ai şansa să te dezvolţi. Uite la alţii, care au învăţat bine şi s-au dus în Anglia, America, Olanda. Înţeleg că unii n-au capacitatea de a învăţa. Dar tu, tu poţi să înveţi. Tu eşti mult mai deştept decât [nume de tocilar], doar că el învaţă şi depune efort, nu ca tine. Depune şi tu oleacă de efort, dacă nu pentru tine, macăr pentru părinţi sau pentru mine.”